Politică

TOP 2010: Poliţia de la Bălţi a admis represiuni împotriva copiilor

12 ianuarie 2011 12:17
Vizualizări: 908
0

În luna mai 2010, colaboratorii de poliţie din Bălţi au recurs la o acţiune fără precedent – interogarea în masă a copiilor, care fac parte din organizaţiile de pioneri.

Copii de 12-13 ani au fost chemaţi la poliţie pentru a fi interogaţi vizavi de numărul membrilor organizaţiilor din care fac parte şi care activează în bază legală pe întreg teritoriul ţării.

Viceprimarul municipiului Bălţi, Alexandr Usatâi, a declarat atunci pentru agenţia OMEGA că colaboratorii de poliţie, seara târziu, fără careva explicaţii, înmânează citaţii părinţilor elevilor din două instituţii preuniversitare din localitate – liceul “Vladimir Maiakovschi“ şi ai gimnaziului nr.7. Usatâi a anunţat că primul grup de copii a fost audiat de colaboratorii de poliţie marţi, 18 mai, exprimându-şi nedumerirea pe marginea întrebărilor cu caracter politic pronunţat care le sunt adresate minorilor.

“Dacă judecăm după întrebările care sunt puse copilului: eşti pionier, te-au primit în organizaţie, cine te-a primit, când te-au primit, atunci cu siguranţă sunt întrebări politice“, a declarat Usatâi, punând la îndoială legalitatea acţiunilor poliţiştilor, care adresează astfel de întrebări copiilor în condiţiile în care organizaţia de pioneri din municipiul Bălţi activează în bază legală.

“Este dreptul copilului şi al părinţilor din ce organizaţie obştească fac parte. Pentru asta există normele democratice. Colaboratorii de poliţie nu sunt în drept să împiedice acest lucru. Dacă copilul doreşte să fie membru al uneia sau a alte organizaţii, atunci asta nu este funcţia comisariatului de poliţie“, a accentuat viceprimarul, adăugând că în loc să se ocupe cu funcţiile sale directe de menţinere a ordinii publice, colaboratorii comisariatului din municipiul Bălţi se ocupă cu lucruri, care nu le intră în funcţii.

În mai au fost interogaţi circa zece copii din clasele a 5-6-a ale gimnaziului nr.7 din mun. Bălţi, precum şi elevii din liceul “Vladimir Maiakovschi“. Interogarea copiilor a avut loc la comisariatul de poliţie din sectorul “Iubileinii“ din municipiu.

Comisar al municipiului Bălţi este membrul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vasile Gandzii. Conform listei candidaţilor la funcţia de deputat din partea Partidului Liberal Democrat, aflat actualmente la guvernare în Moldova, Vasile Gandzii, figura cu numărul 58 şi este membru al partidului condus de Premierul Filat. Acelaşi document specifică şi funcţia ocupată de el era şeful secţiei filialei din Bălţi a întreprinderii de deservire a lifturilor “Lift-service“.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
Cod video
La aceeaşi temă
TOP 2010: Interogarea copiilor la Bălţi avea loc la indicaţia directă a comisarului municipiului
Procuratura mun.Bălţi: Părinţii copiilor interogaţi sunt citaţi repetat
Procurorului i s-a cerut să întreprindă măsuri în privinţa ofiţerilor de poliţie din Bălţi
Copiii au răspuns Regimului
Avocat parlamentar: Drepturile copiilor continuă să fie încălcate în Moldova
Procuratura municipiului Bălţi iniţiază o anchetă suplimentară privind interogarea copiilor
Avocat: Părinţii copiilor interogaţi la Bălţi trebuie să acţioneze în judecată poliţiştii implicaţi în interogări
Părinţii copiilor interogaţi la Bălţi intenţionează să caute dreptate la CEDO
Viceprimarul de Bălţi: Lucrurile arată că interogarea copiilor din localitate are implicare politică
Actuala guvernare creează noi probleme, în loc să le soluţioneze pe cele existente
Avocat parlamentar a sesizat procuratura în privinţa cazului de interogare în masă a copiilor la Bălţi
Prim-vicepreşedintele Parlamentului consideră că implicarea poliţiei în treburile şcolilor este inadmisibilă
Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este şocată de interogarea în masă a copiilor la Bălţi
Şeful statului nu cunoaşte nimic despre interogările în masă a copiilor la Bălţi
Avocat parlamentar: Poliţia de la Bălţi a admis abuz psihologic asupra copiilor
Preşedintele comisiei parlamentare pentru drepturile omului cere anchetarea de urgenţă a cazului de interogare a copiilor la Bălţi
Vitalie Nagacevschi: Părinţii copiilor interogaţi la Bălţi, trebuie să se adreseze la Procuratură
Interogarea copiilor la Bălţi are loc la indicaţia directă a comisarului municipiului
Comitetul Helsinki în Moldova: Interogarea copiilor este ceva ieşit din comun
ŞOCANT: Ministerul de Interne confirmă interogarea copiilor la Bălţi
La Bălți poliţia a început represiuni împotriva copiilor
 
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool