Politică

Politolog: Este necesară sesizarea organismelor internaţionale privind nerespectarea hotărârii CC de către autorităţile electorale

17 decembrie 2010 10:34
Vizualizări: 977
0

Analistul politic, directorul Centrului de Strategii politice şi economice “Moldova europeană“, Victor Gurău, consideră că organismele internaţionale ar trebui să cunoască despre ignoranţa faţă de hotărârile Curţii Constituţionale, în premieră manifestată de instituţii publice electorale din Moldova.

Gurău a făcut această declaraţie pentru agenţia OMEGA, comentând afirmaţiile secretarului CEC, Iurie Ciocan, care consideră că partea motivantă a deciziei Curţii Constituţionale nu prevede caracterul obligatoriu al verificării listelor suplimentare.

“Cred că în aceste condiţii, când actualul regim întrebuinţează masiv noile tehnologii de manipulare a opiniei publice, este necesară sesizarea tuturor organismelor internaţionale privind rezultatele renumărării voturilor şi despre neîndeplinirea de către Comisia Electorală Centrală a prevederilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova“, a declarat Gurău pentru agenţie.

Comisia Electorală Centrală a interzis verificarea listelor suplimentare din alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie curent, motivând că decizia Curţii Constituţionale prin care s-a dispus renumărarea voturilor nu prevede şi verificarea listelor suplimentare. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a accentuat că în partea motivată a deciziei CC nu se prevede caracterul obligatoriu al verificării listelor suplimentare.

În acelaşi timp, preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, a declarat pentru presă că decizia CC din 10 decembrie cu privire la renumărarea totală a voturilor exprimate la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie prevede explicit că, paralel cu procesul de numărare repetată a buletinelor de vot, urmează să se verifice şi listele electorale de bază şi cele suplimentare.

Votaţi articolul
Vă invităm să apreciaţi acest articol. Votând, Dvs stabiliţi rating-ul articolului:
Actualitate
(0,00)
Factologie
(0,00)
Surse
(0,00)
Rating
(0,00)
Rating-ul este media tuturor aprecierilor
Delicious Digg reddit Facebook StumbleUpon Google Yahoo Twitter Netvibes LinkedIn Live Journal Scoop Sphinn Furl Technocrati Live FrigG
Cod video
La aceeaşi temă
 
Загрузка...
SEO monitor
Яндекс цитирования
Rambler's Top100
Stiri
Free Page Rank Tool